Poveste sentimentala

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.

Eu stateam la o margine-a orei ,

tu-la cealalta,

ca doua toarte de amfora.

Numai cuvintele zburau intre noi,

inainte si inapoi.

Vartejul lor aproape putea fi zarit,

si deodata,

si deodata imi lasam un genunchi,

iar cotul mi-infigeam in pamant,

numai ca s aprivesc iarba-nclinata,

de caderea vreunui cuvant,

ca pe sub laba unui leu alergand.

Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, inainte si inapoi

si cu cat te iubeam mai mult, cu atat

repetau intr-un vartej aproape vazut,

structura materiei de la inceput.

                                                     De Nichita Stanescu 

                                      

Emotie de toamna de Nichita Stanescu

             A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, 

cu umbra unui copac sau cu umbra ta.

Ma tem ca n-am sa te mai vad, uneori ,

ca o sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori,

ca ai sa te ascunzi intr-un ochi strain

si el o sa se inchida cu o frunza de pelin.

S-atunci ma apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec in mare.

Suier luna si o rasar si o prefac intr-o dragoste mare.